Valabil pentru certurile din aceasta perioada…

Doua persoane afirma ca sunt ”cei mai buni prieteni” atunci cand au in primul rand un trecut generos in spate, cand tot ce este in jurul lor se leaga intr-un fel sau altul de ei doi-impreuna, cand simti ca fara celalalt nu ai mai putea fi tu. Un om are mai multe stadii de existenta… tocmai din cauza acestui fapt prietenia dintre el si o alta persoana trece prin diferite momente, cunoaste probleme care nu sunt cu adevarat importante… nu reprezinta un motiv suficient care sa altereze legatura dintre cei doi, dar care-l poate influenta foarte mult pe unul dintre ei… si daca acesta nu-si da seama (si o face pentru ca nu poate sa inteleaga ce simte cu adevarat celalat) atunci evident ca va considera perioada respectiva ca o ”cearta” si poate chiar isi va dori sa nu mai fie ce a fost. E pacat ca dupa ce ai cunoscut o persoana intru totul si ai simtit la un moment dat ca ai fi in stare sa faci aproape orice pentru ea, ai fost fericit pentru ca si ea era fericita sau trist pentru ca ea era suparata, ai varsat o lacrima din cauza ei sau ai schitat un zambet… acum din cauza unei perioade (pentru ca asta reprezinta cu adevarat… doar o perioada) in care ea nu te mai intelege, nu mai are incredere in tine, nu mai poate sa-ti spuna totul, sa puneti punctul unei relatii care ar fi putut fi cea mai importanta din viata vostra- asta pentru ca acum se leaga cele mai consistente prietenii… acum cunosti persoanele care poate vor face parte din temelia ta ca om. Sunt momente in care sentimentele curg in sufletul tau mult prea repede, deodata, fara nici o initiativa a ta de a le determina sa existe… se amesteca… si daca ai putea sa le exprimi atunci si cealalta persoana sa te inteleaga cu adevarat atunci nu ar mai exista niciodata conficte. Zic asta acum pentru ca simt ca nu ma intelegi si nu mai crezi ca ce era inca exista doar ca nu mai e atat de evident exprimat acum… pentru ca tin foarte mult la tine, pentru ca acolo unde este unul apare si al doilea si pentru ca stiu (sau cel putin cred) ca prietenia poate suporta, spera, crede, indura orice… ea nu are un sfarsit atunci cand exista cu adevarat.

By D

Everything you can imagine is real.

By K

2 in 1

Poti sa iubesti si sa urasti o persoana simultan? ce este ura de fapt? e un sentiment, o iritare a sufletului… atunci cand te gandesti la anumite lucruri pe care le-a facut cineva si te deranjeaza si ai fi in stare sa-l zdrobesti cu iubirea pe care i-o porti solidificand-o… ai fi in stare sa-i dai doua palme daca ar fi in fata ta si ea(persoana) te-ar strange puternic in brate. de ce ura? pentru ca exista iubire… pentru ca tii foarte mult la o persoana… pentru ca incepi sa realizezi ca este importanta pentru tine si pentru tot ceea ce faci. importanta? da. ai fi in stare sa-i spui ca ai nevoie de ea si ea sati spuna ca te iubeste si este langa tine acum chiar daca e …departe. ar fi in stare sa vina sa te vada 2 secunde la o ora tarzie sau dimineata devreme si tu i-ai zice ca o iubesti si nimic mai mult nu ti-ar trebui. ar fi in stare sa-ti spuna ca esti urata atunci cand cu adevarat arati rau…doar pentru a te ajuta si tu i-ai multumi… ar fi in stare sa-ti spuna adevarul atunci cand minte si sa-si ceara iertare pentru ca vrea sa faca asta, nu pentru ca trebuie… ar sti atunci cand greseste si si-ar da seama de fapta chiar daca nu ar arata ca este constient… ar sti ca este important pentru tine pentru ca si tu esti importanta pentru ea(persoana)…si totusi o urasti.

Te urasc pentru ca te iubesc.

by D

Fara regrete

Regretul e un fapt-o intamplare petrecuta in trecut,un lucru care te macina in prezent.E ceva ce ai vrea sa schimbi,dar nu poti.Refuzi sa incetezi sa te gandesti la cum ar fi fost daca,iti pui mereu o intrebare,vrei mereu un raspuns,vrei sa stii de ce,acum,vrei sa stii. Regretul porneste de la un cuvant,spus repede si inconstient,de la un lucru banal,de la un gand fara sens-cateodata nici nu stii de unde vine regretul.Mintea noastra are o idee si o perspectiva noua in fiecare secunda,astfel ajungi sa regreti tot ce ai facut cu un minut inainte.Parca esti mai matur si mai constient cu fiecare clipa care trece.Adevarat?Nu stiu,suntem prea schimbatori ca sa ne putem pastra un gand prea mult timp. In cele din urma,ajung la concluzia ca regretul e un sentiment permanent.

 

By K

no. 23 recomanda !!!!

http://www.youtube.com/watch?v=h8LndRF7vpU

Regret

Fericirea. Ce cuvant straniu. Il soptesc o singura data si mintea mi se umple de implicatii, sentimente si amintiri. Imi amintesc cand chiar eram fericita. Cand aveam fericirea in maini. Cand o cunosteam atat de bine incat devenise o parte din mine. Dar nu am stiut ce sa fac cu ea. Nu am pretuit-o. Si atunci am pierdut-o. A zburat, s-a evaporat. Irevocabil si definitiv. Am cautat-o incontinuu. Inca o mai caut. Esti tu. Erai tu. Acum nu mai este nimic.Si totusi cand ma uit in ochii tai, vad urmele, cicatrici care nu vor mai disparea. Asa sunt si eu. Inima mea inca mai pastreaza stigmatul ranilor. Dar este numai vina mea. Si regret totul.Dar regretele nu-mi vor aduce fericirea inapoi. Ci doar mai multa durere. Traiesc din amintiri. Si nu le pot sterge. Sunt acolo mereu, intiparite. Mai tii minte cand..? Probabil ca ai uitat. Sau nu iti mai pasa. Eu de ce nu te pot uita? De ce inca mai doresc sa-ti aud glasul? De ce nu ma lasi, si-mi bantui visele in fiecare noapte?  Tanjesc dupa sarutarile tale. Vreau sa-mi soptesti iar ca ma iubesti. De fiecare data cand privirile ni se intalnesc imi dai sperante si mintea mea tese scenarii imposibile. Apoi totul redevine obscur, dezolant. Si de fiecare data cand imi impun sa te uit, melancolia trezeste vechi senzatii in mine. Regret ca te-am pierdut. Regret sincer. Dar vreau sa las totul in urma, sa uit..

 

By I.

Intim..

Ai simtit vreodata ca esti singur? Ca tot ce faci e un mare esec? Ai simtit vreodata ca vrei sa renunti? Ca esti doar o papusa manuita de destin? Ca ai facut ce iti era prezis, iar acum regreti totul si vrei sa stergi toata existenta ta cu un burete, ca pe un cuvant mazgalit pe o tabla murdara?! Nu mai vreau sa las lucrurile sa ma dezorienteze. Simt ca asupra mea s-a aruncat un blestem si eu incerc disperata sa-l ridic. Dar defapt nu s-a ridicat nimic. Nu l-am infrant. Dimpotriva, il simt mai conturat, chiar mai viu in mintea mea. Ar fi trebuit sa-mi dau seama. Genele mele sunt imbibate cu el. Il inspir si-l expir, imprastiindu-l, iar cele patru vanturi il poarta in intreaga lume. Insa intunericul, deruta raman inca in mine. Nu dispare nici teama, nici furia, nici disperarea. Sunt inca acolo, inauntrul meu. Iar eu ma zbat, dar stiu ca nu pot pleca de aici. Nu sunt libera.

Nu exista lupta care sa puna capat altei lupte. Ar fi trebuie sa stiu asta. Ar fi trebuit sa-mi infrang spaima si sa las lumina sa patrunda, sa-mi topeasca partile inghetate din suflet, sa-mi smulga panzele din colturi. Ma simt complet goala pe dinauntru. Am senzatia ca inauntrul meu se creaza un vid care creste putin cate putin si intr-un final ma inghite cu totul. Pot sa-l aud. Propria mea existenta imi este neclara. Sunt singura si ratacesc intr-un labirint intunecat. Si oricat m-as invarti, oricat mi-as stoarce creierii nu ajung decat intr-o fundatura. Sunt confuza. Ce este “continutul” meu? Inchid ochii si incerc sa ma privesc pe dinauntru, dar intunericul aspru imi zgarie retina. Sunt un vid care inghite esenta.

By I.

Enjoy!

By K

 

By K

by Y