Cucu! Si atunci am stiut ca totul era doar o iluzie, iar palmele lui erau doar stanci inviate de razele lunii. Gandul mi-a zburat la bietele statui de piatra care stau intepenite in acelasi loc pentru secole, milenii. Si pasarea aceea care nu zboara niciodata nu va sti niciodata cum arata cerul defapt. Speranta e legata cu lanturi. Cucu! Traim intr-un loc virtual, si ne hranim cu vise care nu se vor implini niciodata. Noi insine nu existam aici. Suntem doar materializari ale propriilor noastre ganduri. Timpul e doar o gaura neagra care inghite totul, permanent, lasand amintiri care nu s-au intamplat niciodata. Si atunci cand simti ca traiesti, inertia te cuprinde intr-un vartej care iti amesteca simtirile, le innoada intr-un ghem invizibil. Si lacrimile sunt soaptele tale, eliberate. O secunda. Deja au disparut. Ecoul unei picaturi pe podeaua rece. Cucu! Zambetul lui era la fel de fals ca perfectiunea, cu ochii inchisi se ferea de viata. In genunchi, isi cauta gandurile pe jos, printe bolovani, acoperite de praf. Un sarut pluteste in aer. Ce inseamna un sarut?! Sentimente?! O promisiune?! Sau doar doua guri lipite intr-un mod dezgustator?! Cucu! Si cand stiam ca am dreptate, am pierdut sirul gandurilor, si m-am trezit din nou in careul de start. Iar balonul galben m-a ridicat tot mai sus, pana cand am vazut totul ca pe o simpla tabla de joc in culori sterse. Si asteptam ultima miscare care va incheia acest joc trist si neechilibrat. Cucu! Fumul se imprastie din tigara aprinsa, ca o panza moarta, opaca. Devine tot mai dens, acoperind mintile. Obscur. O ultima suflare. Si lumea devina mai mare si mai singura. El e ultimul. Disperat, cauta poarta de iesire. Si urmele de pasi raman in nisip, amprente fosilizate. Creaturi nascute din imaginatii bolnave se ascund printre ruine. Cucu! Gustul amar ca fierea persista pe buzele mele. Si el gusta din ele. Se stramba si imi intoarce spatele. Parasita. La fel ca acea casa de la periferie, cimitir de oase albe si vechi. La fel ca o piatra funerara crapata, langa care nu mai poposeste nimeni. La fel ca speranta. Atat de amar. Cucu! O chitara cu corzile rupte zace la picioarele mele. Un fluture negru sa oprit pe una din ele. Melodia obosita nu se mai aude. S-a stricat. N-am sa mai cant niciodata. Nu-mi mai simt degetele. Inima imi tremura, ultimele batai. Sau e doar ecoul gandurilor mele? Cucu! Foi ingalbenite, patate de lacrimi, arse pe margini sunt purtate prin praf de rafalele de vant. Versuri nude recita idealuri uitate si vise imposibile. Pagini din jurnale pierdute povestesc despre adolescenti neintelesi si poze invechite reinventeaza amintiri inexistente. Sfarsit.
-
Cucu?!
By I.